Apple penalizează o publicaţie care a îndoit un iPhone 6 Plus [VIDEO]

de: Alexandru Puiu
01 10. 2014

Germanii de la Computer Bild sunt unii dintre primii care au publicat un clip cu un , motiv pentru care, cei de la Apple i-au penalizat.

La câteva zile după ce au început să apară online clipuri cu iPhone 6 Plus îndoit, context în care s-a şi iniţiat scandalul bendgate, cei de la Apple au invitat reprezentanţii mai multor publicaţii de IT pentru a vedea laboratoarele în care sunt testate telefoanele înainte de lansare. Respectivul gest era menit să calmeze spiritele şi să lămurească faptul că la baza problemei se află de fapt . În condiţii normale, un iPhone 6 nu are nici un fel de probleme. Dacă sunteţi tentaţi să aplicaţi o presiune extremă pe aparat, acesta, din păcate, se va îndoi.

Pe lângă respectivul gest al companiei americane, există însă şi câteva manifestări de comportament agresiv. Acesta din urmă a fost experimentat de publicaţia nemţească Computer Bild. Fiind printre primii care au publicat un test comparativ de îndoire între un iPhone 6 Plus şi un Galaxy Note 3, clipul de 5 minute urcat de ei pe YouTube are la această oră peste 450.000 de vizualizări. Din păcate , după doar câteva zile de la postarea clipului, în loc ca un oficial Apple să contacteze publicaţia într-un mod constructiv, pentru a le oferi nişte explicaţii, redactorul-şef a trecut printr-o experienţă foarte neplăcută.

Un reprezentant al Apple Germania a sunat la sediul publicaţiei şi le-a adus acestora la cunoştinţă că nu vor mai primi niciodată produse Apple la test şi nu vor mai fi invitaţi la evenimente de lansare ale companiei, indiferent unde vor avea loc.

Nu este prima oară când cei de la Apple aruncă astfel de ameninţări la adresa unei publicaţii. În urmă cu câţiva ani, când un prototip de iPhone 4 a ajuns în mâinile redactorilor Gizmodo, compania lui Tim Cook a adus la cunoştinţa oficialilor website-ului că nu vor mai fi invitaţi să participe la nici o lansare de dispozitive Apple.